,,Un poem al vietii campenesti″, asa cum aprecia criticul Eugen Lovinescu, Viata la tara , cel mai apreciat roman din ciclul Comanestenilor, este o fresca a societatii romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Urmarindu-si obiectivul de ,,a crea o literatura nationala″ si a o pune in legatura ,,cu ceea ce este omenesc si deci etern″, scriitorul zugraveste traiul linistit, patriarhal, traditiile de familie si iubirea, toate impletite cu elogiul frumusetii pamantului natal. In acest ansamblu se contureaza figura Sasei Comanesteanu, ,,unul din tipurile cele mai ideale de feminitate din toate literaturile″ (Garabet Ibraileanu). Lirismul Vietii la tara este inlocuit, in Tanase Scatiu, cu episoade dinamice si cu o analiza psihologica subtila a unei tipologii umane: aceea a parvenitului, a vechilului ajuns mare proprietar, incapabil sa-si depaseasca conditia. Al doilea roman al ciclului denunta procesul istoric de ascensiune sociala a arendasului arivist, in paralel cu decaderea clasei marilor proprietari rurali; in acest context, destinul lui Tanase Scatiu este exemplar in plan social si moral.