Desi ivite intr-un context specific, textele isi creeaza propriul context, un mediu numai al lor, nesubstituibil, in care ele respira aerul proaspat al realului. Ce se intampla insa cand contextele se intersecteaza, isi intrepatrund perspectivele, propunand inter-contextualizari si recontextualizari fecunde? Cum se manifesta textele in acest nou camp miscator, avand in vedere inclusiv statutul metadiscursului interpretativ, supus „contopirii orizonturilor”? Eseurile hermeneutice din volumul de fata incearca sa afle cateva posibile raspunsuri la aceste intrebari, cu referire la rasfrangeri textuale iradiante si la refractii emblematice, abordand interdisciplinar domenii dintre cele mai diverse, de la filosofie si teologie, trecand prin istoria doctrinelor religioase si psihanaliza, pana la estetica, poetica, teorie si critica literara. Toate subsumate aceluiasi deziderat major al sensului ce isi rosteste aratarea.