Spovedanie este o „fenomenologie a spi­ritului”. Ea relateaza succesivele caderi ale autorului si tentativele sale de renastere. Ea urma sa introduca disocierea sistematica a adevarului de dogmatica bisericeasca. Tolstoi isi dezvaluie cu sinceritate criza si cautarile de pana catre sfarsitul anilor sapte­zeci. Prin violenta sa confruntare de sine, el marcheaza cezura dintre tot ce intreprinsese pana atunci, parelnic si fals, potrivit parerii sale – si presupus mantuitorul liman la care ajungea acum, pentru tot restul vietii. E po­vestea pierdutei si recastigatei sale credinte. (…) De dragul adevarului s‑a angajat in ca­utarea lui Dumnezeu. A alternat stari de in­credere si disperare. A scapat insa de tenta­tia sinuciderii. S‑a intors, in chip constient, la spontana sa incredere in viata, din copilarie. Caci a priceput echivalenta lui Dumnezeu cu viata.Dar i‑a aparut o problema noua: cum sa impace dragostea pentru poporul muncitor, simplu, cu ritualurile bisericesti pe care po­porul le indeplinea firesc? A citit lucrari teo­logale ruse. Ele se bazau pe dogma infailibili­tatii Bisericii. Nu putea s‑o accepte. Nu putea sa recunoasca multe alte prescriptii, taine, simboluri. S‑a tot straduit sa se umileasca. La prima impartasanie, dupa multi ani, abia a reusit sa inghita „sangele” si „trupul” fara sentimentul profanarii. (Ion Ianosi)