“Maria Timuc vibreaza de dragoste ca o creanga de visin crescut pe mal de rau. Scrie cu pana imprumutata de la o lebada neagra desore tristeti care se petrec doar in visul alb al zapezilor intrate-n colind: <<Dumnezeu ca un lordisi rasuceste cuvintele in sus si-n jos si asteapta cu mine frumostrenul…>Sub fruntea ei Timpul se schimba-n Cantec.” Fanus Neagu