Simplificand lucrurile, principalele energii care sufla in panzele sexualitatii omenesti sunt forta elementara a instinctului si efervescenta sentimentelor.La acestea doua, cei mai multi dintre noi s-ar grabi sa adauge o a treia: iubirea. Totusi, raporturile dintre iubire si sexualitate sunt mai putin elucidate si mai paradoxale decat ar putea sa para la o prima lectura.Mai intai, este stiut ca iubirea dintre barbat si femeie se poate foarte bine dispensa de sexualitate. O face rareori insa, in speranta ca prin sexualitate va putea sa daruiasca si sa primeasca mai mult. Constata apoi – post factum – ca a primit si daruit intr-adevar mult, dar, ca sa spunem asa, nimic in plus. Mult, in ceea ce priveste resorturile („musculatura”) vietii si a existentei naturale. Nimic esential insa, in raport cu faptul metafizic si metapsihic al iubirii. Ceea ce ramane de aici inainte este exigenta categorica a fidelitatii, impreuna-gestionare a „patimirii sexuale”, si cautarea anxioasa a sensului tuturor acestora.Crestinul are insa sansa fabuloasa ca existenta sa sa fie temeluita in Dumnezeu, in Iubirea insasi. Chiar daca nu demareaza in viata de cuplu cu alonja unei mari iubiri, el ii cultiva totusi premisele in primul rand prin faptul ca nu o confunda nici cu genitalitatea, nici cu sentimetele aferente.