In proza, intre felia fotografica de viata (dostoievskiana) si inventia realismului magic (borgesiana), spatiul literar de experimentare a scriiturii este imens si provocator, iar pericolul ratacirii prozodice este omniprezent. Din fericire, exista un fir al Ariadnei, care nu a fost insirat anterior de nimeni si care, deci, poate fi parcurs de la bun inceput: semnificatia. Scriitorul – homo significans prin excelenta – este un culegator de semnificatii. Campul pe care culege el este la indemana tuturor, este viata frusta a oricaruia dintre noi. Dintre intamplarile (reale sau imaginare), intelese in cel mai larg sens, care acced (sau ar putea accede) in existenta, scriitorul le alege (sau le construieste) pe cele care spun ceva despre toti, adica despre nimeni anume, dar despre oricare dintre noi. Dupa ce a ales firul tramatic, scriitorului ii mai ramane un singur lucru de facut – sa transforme particularul in general in asa fel incat sa para ca vorbeste tot timpul doar despre particular. Iar in proza scurta acest lucru este cel mai dificil de realizat. Dar merita incercat.