„Consacrat ca scriitor in literatura pentru copii, Santimbreanu poate fi socotit autorul unei singure carti, «Recreatia mare» (1965), in care a reunit multe din povestirile sale anterioare. Revizuirile succesive tin de insasi maniera in care este inteles actul scrisului, ca modalitate permanenta de autoperfectionare. Lucrand varianta ultima, prozatorul regandeste ordinea pieselor, le elimina pe unele si le introduce pe altele, face numeroase modificari (schimbari de titlu, stilizari). Santimbreanu a intuit ca literatura pentru copii nu trebuie echivalata nici cu evadarea factica in fabulos sau in fantastic, nici cu scenariul moralizator. Intr-un interviu scriitorul afirma ca marcile prozei sale ar fi «culoarea, hiperbola, ritmul, verva si fantezia, accentul patetic». In altul propunea ca modalitati de resuscitare a genului «epica densa pana la suspans, umorul pana la grotesc, melodranismul pana la lacrima, fantezia pana la fabulos si absurd, gingasia, tandretea». Principalele atribute ale cartilor lui Santimbreanu sunt, intr-adevar, fantezia bine temperata, dublata de umor si ironie, oralitatea obtinuta prin alternarea vocilor narative si utilizarea persoanei a doua singular, precum si grija de a schiba tiparele compozitionale si cliseele genului practicat…“ (Dictionarul general al literaturii romane, Academia Romana)