Intr-o lume in care timpul „nu mai are rabdare”, existand o graba fara rost in tot si in toate, o goana nebuna inspre task-uri, meeting-uri si deadline-uri, rar ni se intampla sa ne mai tragem sufletul, sa mai citim o carte, mai ales una cu continut istoric. Volumul domnului doctor Vladimir Opalcu „Ramase in Timp si Fara Timp…” nu este o carte de istorie oarecare, ea oglindeste geneza si evolutia unui sat basarabean din raionul Rezina – Tahnauti – in tumultul tuturor evenimentelor care i-au marcat existenta de-a lungul timpului, impletita cu istoria unei rastigniri, vazuta intr-o viziune circulara, la inceputul cartii, apoi, spre final, in capitolul al XIII-lea, ca o metafora a intregii suferinte indurate de catre inaintasi, dar si a regenerarii sufletului prin puterea rugaciunii mamelor celor plecati in tari straine, catre Cel rastignit si milostiv, pe dealul de la ”Crucea fetelor”. Aceasta imagine emotionanta, captata si de camera foto, a fost inspirat aleasa ca reprezentativa de catre autor pentru prima coperta, care reprezinta poarta catre mesajul cartii. Vasta naratiune este scrisa ca un omagiu adus profesorului de limba romana Afanasie Talpa, precum si a tuturor celor care l-au sustinut in perioada sovietica, ”oameni destoinici, care au purtat mai departe flacara romanismului, au mentinut si au transmis limba, traditiile, tezaurul de intelepciune si de credinta mostenit de la inaintasi”. Cateva capitole emotionante ilustreaza figura emblematica a ingeniosului dascal, frumoasa poveste de dragoste dintre el si Liuba, colega de catedra si viitoarea sotie, conturand amintirile unei lumi trecute, unei vieti inchinate profesiei si consolidarii unei scoli cu predare in limba romana, pentru prima data, dupa 221 de ani de la infiintarea satului Tahnauti, intr-o perioada in care, din pricina saraciei, cei mai multi copii abandonau scoala, dar si deznadejdea inchiderii ei, in anul 2016. Prima parte reprezinta o analiza atenta a epocii formarii Principatelor de la poalele Carpatilor, a conflictelor politice si a razboaielor care le-au marcat evolutia, centrand atentia pe zona Moldovei si pe tragedia istorica a smulgerii din trupul ei a Basarabiei, culminand cu rememorarea „anilor de furtuna” 1940-1950, a foametei ucigase din 1946-1947, a marii deportari din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, considerata ”ziua neagra a durerii intregului popor si lacrima cea vie care va curge de acum incolo, in timp si fara timp, in Basarabia”, urmata de procesul colectivizarii fortate, cu relatari pe baza unor informatii precise, cu personaje si fapte reale. Avem in fata o oglinda reflectanta a ceea ce a reprezentat influenta ”marelui protector” de la rasarit, ”ursul nordic” al carui jug ”mai apasator si mai umilitor” decat oricare altul, a provocat suferinte imense, greu de inteles, avand in vedere, pretinsul ajutor crestinesc initial ”pentru apararea fratelui intru Hristos de asuprirea jugului pagan al otomanilor”. ”Cata suferinta si umilinta a suferit si mai sufera aceasta palma de pamant din 1739 si pana in prezent si cat va mai suferi oare?”, se intreaba, retoric autorul, ca un ecou al deznadejdii. Problema deznationalizarii si umilirii bastinasilor moldoveni, prin inchiderea scolilor si alungarea preotilor,…