Marian Radulescu e un indragostit iremediabil de cinema. Dar si un cautator al desavarsirii launtrice, care stie sa-si pastreze busola spirituala in aventura prin hatisurile ademenitoare ale artei a 7-a. Cel de-al doilea volum al sau de eseuri cinematografice, Pseudokinematikos 2, confirma aceasta dubla consacrare, sesizabila inca din cartea sa de debut. Dar mai sunt compatibile, la inceputul acestui mileniu al marilor disensiuni, cele doua coordonate – filmica si religioasa? Marian Radulescu ne arata ca da, ori, mai bine zis, alege chiar el filmele in care cele doua dimensiuni – cultura omului din afara si cea a omului launtric – intra in dialog. Pentru a ajunge, astfel, pe caile subiective ale unor note de lectura, la piesele de rezistenta ale istoriei filmului, cele care au modelat si vor continua sa modeleze generatii.