George Calinescu afirma in “Istoria literaturii romane” ca proza reprezinta probabil “cea mai durabila parte a operei lui Alecsandri”.Intr-adevar, proza ne ofera posibilitatea cunoasterii mai directe si mai profunde a personalitatii scriitorului, fiindca aici inclinarea spre autobiografie, verva cuceritoare a comediilor se manifesta liber, neconstranse de rigorile specifice exprimarii in versuri sau ale reprezentarii scenice. Alecsandri este prin excelenta un memorialist. Predilectia pentru autobiografie a scriitorului are ca efect imediat preponderenta monologului in operele sale. Desi uneori se deghizeaza in formele literaturii de fictiune, (“Dridri”,”Istoria unui galban”) proza memorialistica isi manifesta calitatile mai ales in relatia de calatorie directa.(“O primbare in munti”, “Calatorie in Africa”) Verva caracteristica naratiunii este intretinuta continuu de oralitatea relatarii. Proza lui Alecsandri capata relief si culoare prin alternarea paginilor narative cu cele descriptive. Tudor Vianu il considera pe Vasile Alecsandri “intemeietor al peisajului literar”. Atat in proza cat si in pasteluri, Alecsandri nu se dovedeste a fi colorist; ceea ce remarca el in natura este in principal alternanta lumina – umbra.