Ceea ce se impune repede la lectura Problemelor sangvinice si functioneaza ca o captatio benevolentiae este vioiciunea colocviala, insistenta de a comunica, o dispozitie ispitita de histrionism. Confesiunea propriu-zis lirica va fi temperata printr-o hatrosenie de targovet moldav, care – fara a se cadea in exces – nu ocoleste expresia buruienoasa ori micile trivialitati. Poetul a intuit capcana melodramei, a patetismului si a kitschului pe care tema (cristianpopesciana) a familiei, cu toate miturile ei domestice, i-o intinde si isi ia masurile de distantare. Masuri poate chiar prea drastice, riscand sa dilueze lirismul in favoarea unei gesticulatii „istete”. Totusi, cartea cuprinde reusite certe, mai ales cand nostalgia, pe de o parte, si regresia ad uterum, pe de alta, il apropie pe poet de inocenta varstei aurorale. Timbrui personal al poeziei lui Catalin-Mihai Stefan se aude cu precadere dupa ce „copilareala”, vorba lui Arghezi, s-a confruntat cu fatalitatea timpului ce fuge ireparabil. O. Nimigean