Malin Stan, ca autor, practica un fel de autism poetic dus pana la extrem, incat razboiul se autentifica in interior. In fond, chiar si poezia insasi, la limita, este tot o forma de autism, nerecunoscuta de vreo autoritate. El, insa, il denumeste altfel in simt. Insa „pustiu” inseamna, la el, o recluziune voluntara. Dar asta este chiar definitia meditatiei, inclusiv (mai ales) a meditatiei poetice. Caci si poezia, nu-i asa, e o forma a contemplatiei, un timp al ei, al abstragerii din contingent. Sa iei distanta fata de lume impreuna cu ideile ca o coloana vertebrala. Echivalentul, adica, al unei inchideri in sine, inceput, de altfel, al oricarei forme de inteleptire: sa iei distanta – distanta cuvenita, sacra – fata de lume.* Mihail GalatanuVolumul „Pelerinaj in pustiu” al poetului Malin Stan este bazat pe un estetism structural ivit din perceptia tragica a sinelui, ce isi gaseste resursele in viata cotidiana deblocata de sensul primar al conotatiilor.* Marian DragomirPelerinajul lui Malin Stan devine treptat un suflu puternic, un dicteu care se naste din angoasa cotidianului, pentru a schimba lumea odata cu trecerea prin ea si prin acoperirea tuturor starilor din aceasta calatorie in sentinte uneori memorabile. E o poezie pe care o simti declamata in mijlocul unei lumi goale, intr-un amfiteatru ruinat, cu fiecare cuvant rostit grav, de parca ar fi ultimul.* Marius Oprea