Structurile definitivate in secolul XIX – fie economice, fie sociale – au fost atat de puternice, incat nici politicile anilor 1920, nici revolutia industriala din anii 1960-1970 si nici ultimii 26 de ani nu au reusit sa le schimbe in substanta lor.La 10 ani de la aderarea la Uniunea europeana, Romania continua sa fie o societate polarizata extrem, care, in pofida unei „cresteri economiceˮ zgomotos clamate, nu reuseste sa atinga un nivel superior de „dezvoltare economicaˮ.Asemenea Vechiului regat de la 1914, societatea este fracturata in doua lumi complet diferite, care par sa nu se intalneasca vreodata, si probabil ca nici nu se intalnesc.Cel putin jumatate din populatia tarii traieste in conti­nuare intr-o economie autarhica, iar cealalta jumatate se regaseste intr-o alta economie, dar o economie extrem de dependenta de piata externa.Chiar daca este evident astazi ca dependenta poate produce si crestere economica, asistam la un real paradox al unei economii periferice: pe de o parte, Romania este pe cale sa devina o putere europeana in sfera IT-ului sau chiar a unui sector de cercetare stiintifica, daca avem in vedere celebrul laser de la Turnu Magurele si, pe de alta parte, continua sa se mentina in topul negru al saraciei, al aban­donului scolar si analfabetismului, al serviciilor medicale precare, astfel incat s-ar parea ca totul s-a schim­bat de la 1900 si, in esenta, mai nimic.