Niciunul dintre poetii optzecisti n-a impartit mai net opinia critica a propriei generatii decat Calin Vlasie, desi a publicat mai putin decat altii, doar trei volume, incluzandu-l pe acela de debut din 1984, cu titlul, schimbat de Cenzura, Laborator spatial. Lui Radu G. Teposu, poemele lui Vlasie i se par ca „pulseaza de analogii fara o logica precisa”, dand impresia de „degringolada fantasta, de miscare psihedelica” neinchegata „in nuclee poetice veritabile”. In schimb, Ion Bogdan Lefter vede in el poetul cel mai dificil dintre optzecisti, conceptual, barbian, capabil de viziuni pe cat de stranii, pe atat de uimitoare. Formatia lui Vlasie isi spune cuvantul nu doar in particularitatile lexicale datorate in buna parte psihologiei, dar si in intentia lui vadita de a-si constitui un univers (si o mitologie, observa cu temei Lefter) interior, psihologic, „celular” si deopotriva „fizic”, corporal, populat de fiinte reale. Neuronia (care e titlul celei dintai selectii publicate de Vlasie, in 1981, intr-o placheta-supli­ment a revistei pitestene Arges) devine astfel un taram pe cat de real, pe atat de misterios, in care se petrec intamplari firesti si totodata extrem de ciudate, iluminate dinauntru de spi­ralele de wolfram ale unui craniu imens.Nicolae MANOLESCU