Inima limbii ramane tacerea tocmai datorita acestei nasteri din intunericul negraitului, astfel incat cuvantul isi datoreaza claritatea, prospetimea, ca si polisemia, acelui dram de tacere ce ramane prins in orice articulatie a lui si caruia trebuie sa i se acorde atentia cuvenita. Tocmai dintr-o asemenea ascultare atenta pare a se naste cartea de fata si de la ea porneste. Pe masura ce capitolele se succed, Picard ne calauzeste poetic prin toate valentele cuvantului, nu atat sprijinindu-se pe demonstratii si deductii logice, cat facand loc unor citate din opere literare, din scrieri ale unor autori ca Humboldt, Ebner, Hegel, Baader, ca si puterii evocatoare a unor imagini si a unor cuvinte.