Volumul Oglinzi paralele intruneste studii care dezbat aspecte mai putin clarificate pana acum referitoare la proza, la teatrul sau la corespondenta eminesciana, la relatiile cu literatura germana (Spielhagen, Rotscher, Lenau), la receptarea in camp romanesc ori strain. Volumul cuprinde si cea dintai cercetare ampla dedicata, de istoriografia noastra literara, aparitiei si circulatiei formulei „poet national” atribuita lui Eminescu. Toma Nour nu se confeseaza pentru a se putea descifra, nu se formeaza sub ochii cititorului, precum, spre exemplu, o facuse Manoil al lui Bolintineanu. El intra in istorie gata format, iar textul romanului inseamna mai mult o detaliere a elementelor ce compun un personaj ajuns la finele vietii, un personaj incheiat ca destin. El se povesteste pe sine cu detasare, intre el si propria viata existind un sentiment de desprindere, dar care nu conduce si la o cunoastere a cauzelor. Personajul se recunoaste si se accepta chiar de la inceput a fi „geniu pustiu”, refuza dialogul cu ceilalti, pentru ca se iubeste enorm pe sine insusi… Eminescu rascoleste diversele fete ale Erosului si creeaza un fel de mistica a eroticii.