Cele douasprezece convorbiri care compun aceasta carte se inscriau in efortul de a-l scoate pe Brancusi din cliseele legen-dare si propagandistice, de a-l intoarce in randul oamenilor reali si firesti. Portretul realizat este, sper, unul credibil si lipsit de prejudecati, imbracat in roua inocentei, dar purtand in acelasi timp „o aureola neva-zuta”, cum spune unul dintre conlocutori. Luam cunostinta de un om constient de valoarea sa dar fara sa fie ingamfat, plin de umor dar si de susceptibilitate, fermecator dar si putin sucit, cu o personalitate puter-nica dar pastrand luminisuri si chiar naivi-tati, care ne amintesc de butada sa „Cand incetam sa mai fim copii, suntem deja morti.” Geniul redevine o persoana vie ca oricare alta, dar care ne convinge tocmai prin naturaletea sa de genialitatea operelor.(…) Odata cu Brancusi, sunt celebrati si acesti prieteni ai lui, carora le este dedicata noua editie a cartii, pe care azi o vad eu in-sumi cu alti ochi decat atunci.