Prin aceasta contributie istoriografica originala si extrem de necesara, Adrian Cojanu ne face sa privim intr-o optica noua relatiile Partidului Comunist Roman cu omonimul sau belgian si cu formatiunile de stanga din acest regat, pe calea unui curent istoriografic foarte proaspat, care a mai fost exploatat in istoriografia romaneasca indeosebi de catre istoricul Cezar Stanciu. P. C. R. a incercat sa actioneze pragmatic, urmarind cu atentie raporturile de forte de pe scena politica belgiana, dar si tesatura relatiilor internationale si faliile aparute intre si in interiorul blocurilor politico-ideologice. Nicolae Ceausescu s-a indepartat tot mai mult de Moscova, a incercat sa diminueze influenta Uniunii Sovietice in interiorul miscarii comuniste internationale, inclusiv prin relatiile intretinute cu stanga belgiana, si totodata a cautat sa dinamiteze structura bipolara a ordinii mondiale. Liderul roman a dorit sa faciliteze, in favoarea ideilor sale, o unificare a fortelor politice din Belgia, fiind constient de lipsa de popularitate a Partidului Comunist in aceasta tara, in contrast, de exemplu, cu Partidul Socialist, care s-a aflat in numeroase randuri la guvernare si obtinea scoruri constant bune in alegerile parlamentare libere din aceasta tara. Relatiile cu Partidul Socialist au evoluat astfel ciclic de la legaturi pe linie de partid la raporturi interguvernamentale. Eforturile lui Ceausescu nu au fost intotdeauna incununate cu succes, ceea ce, in final, a conferit raporturilor dintre PCR si partidele din zona stangii politicii belgiene „un caracter mai mult informativ si consultativ, fiecare dintre aceste partide manifestand interes pentru activitatea celuilalt in plan intern si international, precum si in cadrul miscarii comuniste internationale.”Prof. univ. dr. habil. Silviu Miloiu