Gabriela CHIRAN ajunge la sensul profund al versului rimbaldian printr-o maieutica sui-generis; ea intreaba: „(…) aici/ in noul decor/ de la ratia milei taiat/ eu/ sunt altcineva?” (schimbare de cadru); si raspunde: „tine/ degusta ca un cunoscator/ de marca/ aceasta/ clipa (n-o da pe git ce faci?)/ dezbraca haina/ lasa fularul linga barca/ taaaci/ degusta vinul acesta vioriu/ chiar daca/ la clipa urmatoare vei ajunge/ mai tirziu/ va fi acolo te va astepta/ sau nu/ – la rame clipocind esti tu” (degustare). Eu sint Altcineva, ne spune Gabriela Chiran, intr-o carte interesanta, substantiala in problematica sa, parasind femeia in fata oglinzii din celelalte volume pentru a cauta pasarea albastra a negrului duios, de dincolo de bine, a albului defunct, de dincoace de rau.Ioan HOLBAN