Volumul de fata ”Mana care gandeste. Cunoasterea existentiala si intrupata in arhitectura” de Juhani Pallasmaa, este a doua carte din trilogia acestui autor, alaturi de „ Privirea care atinge: arhitectura si simturile” – tradusa si publicata de noi in 2015 si de ”Imaginea intrupata” pe care speram sa o putem edita la anul. Astfel vom putea prezenta publicului romanesc o viziunea completa, sensibila si complexa despre modul in care percepe, intelege, gandeste si mai ales traieste Juhani Pallasmaa arhitectura, un mod de apropiere de ea care nu este si nu ar trebui sa fie strain nici pentru noi, indiferent daca suntem arhitecti sau nu. In ansamblu, cartea arhitectului finlandez Juhani Pallasmaa „Mana care gandeste” se adreseaza arhitectilor absorbiti de tehnologiile contemporane dorind sa evidentieze dimensiunea intrupata ce implica toate simturile in procesul de proiectare. Cunoasterea si experienta sunt pe deplin asimilate de arhitect/ artist si sunt redate/ prezentate/ intrupate prin atingere, gest, obisnuita si intuitie. Notiunea de „mana care gandeste” acopera doar o mica parte din textul cartii destinata unei explorari ample a cunoasterii de natura existentiala, a relatiei dintre „a face” si „a gandi” in arhitectura si arta. Pallasmaa ne ofera prin aceasta scriere, pe de o parte, o lectie de arhitectura, iar pe de alta parte, intr-o masura implicita, niste eseuri filosofice si memorialiste. In primul capitol intitulat „Mana misterioasa” autorul ne prezinta originea simtului tactil descriind modul in care mainile sunt sursa noastra principala de limbaj si comunicare. Capitolul al doilea, „Mana lucreaza”, vorbeste despre mana prinsa in lucrul ei, iar instrumentele folosite nu sunt decat o prelungiri a mainilor care ii ofera noi posibilitati de exprimare. Urmatoarele doua capitole, „Fuziunea ochi-mana” si „Mana care deseneaza” urmaresc „procesele creatoare asociative si experimentale”. Desenul de mana devine un exercitiu de spatialitate si hapticitate reunind realitatea externa – spatiu si materialitate – cu realitatea interna a perceptiei si a imaginilor mentale.Capitolul sase intitulat „Trup, sine si minte” exploreaza modul in care arhitectul trebuie sa proiecteze pentru beneficiarul sau dupa ce l-a asumat trecandu-l prin forul sau interior.In capitolul urmator, „ Emotie si imaginatie”, Pallasmaa vorbeste despre imaginatie ca dar si realitate a arhitectului si artistului cu precadere, dar si al omului in general, ce poate fi cultivata printr-o educatie senzoriala.Capitolul final intitulat „Teorie si viata” cuprinde o analiza conceptuala a teoriei si a practicii, dar atinge si problematica educatiei in arhitectura. „Titlul cartii Mana care gandeste, este o metafora a rolurilor caracteristice, independente si active ale simturilor in timpul procesului de scanare constanta a lumii. Subtitlul Cunoasterea existentiala si intrupata in arhitectura, se refera la celalalt tip de cunoastere, intelegerea tacuta ascunsa in conditia umana existentiala si in modul intrupat specific de a fi si a trai”.Juhany Pallasmaa