Catalogul MAMUCA (Mai-mult-ca-abstractul), reprezinta al treilea – si cel mai declarativ – component al evenimentului organizat de MARe (Muzeul de Arta Recenta), cu ocazia NAG 10, in noaptea dintre 30 septembrie spre 1 octombrie 2016. Evenimentul compozit, numit MAMUCA, a presupus, asadar, expozitia cu acelasi nume (pretextul), cladirea muzeului care a gazduit-o (motivul) si catalogul omonim (marturia).Expozitia nu a fost o expozitie, cat o expunere. O iluzie. A durat cateva ore, apoi a disparut. A durat cat o perioada de gratie, a fost un act de transparenta explicita, a fost o ispita, a fost o ”eroare”, o promisiune, o amagire. Prezentand 25 de lucrari semnate de tot atatia autori, MAMUCA s-a dorit un ”esantion” cvasi-onest din patrimoniul MARe. A ”taiat” oblic decenii de arta romaneasca, asezand intr-un concept unitar (dar ludic) lucrari din anii 60 dar si lucrari din 2015. A pariat pe asocierea unor discursuri care din punct de vedere ”canonic” sunt incompatibile, a ignorat anacronismul, a respins diacronismul si a impus puncte comune acolo unde in mod conventional nu le cauta (sau nu le gaseste) nimeni. Pe de alta parte, expozitia a fost un pretext de vizitare a santierului cladirii MARe, in timpul NAG 10. Un santier, un ”work in progress”, un ”performance” in sine, cladirea muzeului era, de fapt, exponatul principal. Si s-a aratat in premiera. Expozitia s-a ”intamplat” doar pentru a se putea ascunde in fundatia din beton a cladirii. Cu ocazia NAG, arta a fost un pretext pentru cladirea muzeului care a gazduit-o. Dupa deschiderea oficiala, cladirea muzeului va fi un pretext pentru arta pe care o va gazdui.Catalogul MAMUCA asadar, a treia componenta a expozitiei-performance organizata de MARe cu ocazia Noptii Albe a Galeriilor din 2016. El este ceea ce ramane, este elementul permanent dintr-o expozitie cu ”arderi” intense (caci expozitia s-a ”realizat” si s-a ”consumat” in doar cateva ore!), prezentata intr-un spatiu inca neterminat. Catalogul este produsul finit, implinit, dar fara ”ora de inchidere”, al unei expozitii dense, dar efemere, dintr-un spatiu care inca tinde spre momentul inaugurarii. Autorii sunt, de fapt, ”antiautori”. Nu neaparat niste nepriceputi, dar cu certitudine oameni care nu reprezinta acel ”estabishment” confirmat in decenii intregi, in sumedenie de vernisaje, in multime de articole aparute in reviste de autoritate. Carola CHISIU, Silviu DANCU, Dan POPESCU, Ioana PEARSICA, Ioana SERBAN, Cristian VECHIU si Alexandra ZEGREAN (ii numim aici in ordine alfabetica) sunt, desigur, familiari cu arta. Sunt galeristi, conservatori, PR-i culturali, masteranzi sau doctoranzi in Istoria Artei. Dar NU sunt critici de arta. Sau poate ca tocmai de aceea chiar sunt critici de arta? Nici chiar Erwin KESSLER, curator al expozitiei, coordonator al volumului si semnatar al introducerii (o ”Nota de sens”), nu se considera ”critic de arta”, ci istoric al artei.Catalogul nu prezinta imaginile lucrarilor, cat le ascunde la granita inevitabila pe care care o sugereaza ”cotorul”. In schimb, catalogul prezinta mai ales textele despre imagini. Textele unor amatori (in toata deplinatatea etimologica a cuvantului), expunere a unei serii de subiectivisme educate. Imaginile sunt si ele, toate, in catalog….