Viorica Petrovici convinge (si invinge!) prin poezia de dragoste! Creatie de un lirism adanc – luminos, trimitand, nu o data, la ispitiri orientale, aproape religioase, poezia sa daruie (fara a primi pe masura!), de unde acel ton superior – dramatic, de un inefabil cuceritor. Sosind, mereu sosind, asemenea unei zeite intrupandu-se din tainele naturii, poeta isi impodobeste fiinta interioara, cu stari esentiale soptite ca intr-o transa, ca intr-un dicteu de calitate indubitabila. (Radu Carneci) Versurile ei au un grad de inefabil, de transfigurare, ce le face aproape inaccesibile in peisajul liric actual, care se deda la tot felul de practici, tot mai perverse. E greu de emis un discurs paralel cu cel al Vioricai Petrovici, pentru ca autoarea se avanta in trairi extatice pentru care exista limbaj. Poezia ei este o broderie fina ca spuma de mare, pe marginea acestor trairi. Conditia sa-i prelungesti existenta este sa nu o atingi. Trebuie privita de la distanta, venerata prin empatie. Orice apropiere ar strivi-o, i-ar rapi frumusetea… Poate ca pretul platit este intotdeauna prea mare, testul intotdeauna prea dur. Poate ca si inefabilul are o doza de cruzime, pentru ca impune altitudine. Dar poate ca exista un secret pe care numai Viorica Petrovici il stie. (Carmelia Leonte)