Valeriu Popa marturisea: -“Cum fac? Eu nu fac nimic. Sunt un semen si un contemporan de-al vostru care a invatat de la natura si de la divinitate niste lucruri pe care vi le transmit, mai departe, voua. Sunt doar un constatator, un initiator si un indrumator. Am pus mana pe tine si tu iti spui prin mine ce afectiuni ai, de ce le ai si ce poti face ca sa te insanatosesti. Unele lucruri pe care ti le spun nici nu le cunosti despre tine, dar acea parte din tine care te conduce, ingerul tau pazitor, stia despre afectiunea pe care o ai. Iar el mi-a spus mie, pe o cale inca necunoscuta, si eu ti-am transmis tie. Eu nu ghicesc nimic. La fel se intampla cand am in fata ochilor fotografia celui pe care il diagnostichez. Este o legatura intre mine si cel din poza. Cum fac? Se va explica stiintific in antii care urmeaza. – Prin toata munca mea mi-am dorit sa fac ca despre Romania sa se vorbeasca ca despre un popor ales de Dumnezu. Romania are mare misiune.” Fiecare dintre noi insa, traim cu nadejdea de a fi fericiti. Aceasta nevoie este instinctuala. Dar cum putem fi fericiti aici? Grea intrebare. Ei, slujitorii lui Dumnezeu, cei reali, au o bucurie si o seninatate intiparite pe fata, adesea nepamantene. O lumina in ochi de parca simti ca te priveste tot Cerul prin ei. In ce fel reusesc? Ei sunt impliniti, caci in trup fiind, traiesc deja fericirea vietii ceresti, cea in afara trupului. Cum? La aceasta intrebare imi vine in minte indemul lui Valeriu Popa: “Raspundeti voi!”