Poet care cultiva o adevarata voluptate a vizualitatii, Gelu Ungureanu creeaza din imagini un puzzle care are drept suport o memorie atemporala. Podisul Getic este unul anistoric, evident, e mai mult o stare, e „o buna cuviinta” intr-o lume inghitita de timp, cind imaginile devin viziuni care penduleaza intre patetic si tragic. Exista un inteles de pierdere asumat, o lume se risipestepetala cu petala, cuvintele doar mai incearca o palida impotrivire: „leaganul vietii” e urcat in pod, „iarba tomnatica” a ruginit, clipele se fac clopotei, la stilpul infamiei e legata „culmea de rufe”, „vechile legende” sau desirat. Pe acest fond emotia pare a fi un mod recurent de agregare a lucrurilor imaginate, iar discursul poetic are o „incoerenta spontana” care da impresia ca vine pe firul fluxului memoriei involuntare. Astfel, tensiunea interna tine impreuna secvente ce se deschid aparent spre alte sensuri, poemul este „construit” cu migala, numai ca sunt indepartate rapid urmele care sa trimita cu gindul la travaliul poetic: „M-am regasit intr-o fraza antica:/ sevorbea despre un troliu ascuns/ si de o sageata pe moarte/ cazuta-n nemiscare pe pasarea lovita”. (Adrian Alui Gheorghe)