“Pendula suna ora unsprezece. Vibrarea ultimei batai se auzi prelung si cand se stinse de tot… O! nu, nu indraznes sa spun ce s-a intamplat, nimeni nu m-ar crede si as fi luat drept nebun.Lumanarile se aprinsesera singure; foalele, fara ca vreo fiinta vizibila sa le imprime o miscare, incepura sa sufle in foc, gemand ca un batran astmatic, in timp ce clestele rascolea jarul si lopatica scotea cenusa…Apoi, un ibric de cafea se arunca de pe o masa unde era asezat si se indrepta, copacel, spre semineu, asezandu-se pe jar…Nu stiam ce sa cred despre ceea ce vedeam; dar ce urma sa vad era extraordinar…”Theophile Gautier