Profesorul Carol Popa se pomeni azvarlit la cinci sute de kilometri de Bucuresti, tocmai in creierul muntilor Carpati, in Doruna – unde, de altfel, se si nascuse. „Azvarlit” e un fel de a spune, facuse drumul cu trenul, aproape o noapte de vagon de dormit – singur – loc pe roata, clantanind, bubuind, zburand prin gari, auzind sau parandu-i-se ca aude voci, vazand sau parandu-i-se ca vede lumini, vazand prin intuneric sau parandu-i-se ca se intampla astfel, dupa cum era si cu enervarile reale sau imaginate, care ba i se aprindeau in minte, ba se stingeau. Si astea toate din pricina ca Hana, nascuta si ea in Doruna, evreica din Doruna, tinea ca el sa raspunda pozitiv la invitatia oficialitatilor locale de a intruni „fiii celebri” ai Dorunei, intr-o manifestare care se voia grandioasa, dar nu fusese deloc grandioasa, cu toate ca se auzi fanfara in preajma obeliscului ridicat, cine mai stie de cine…