Proza literara a lui Eminescu reprezinta, cercetand-o mai adanc si in toata intinderea ei, expresia unui moment important din dezvoltarea romantismului romanesc: momentul structuralizarii estetice, al dimensionarii lui spirituale. Eminescu lasa deschise, prin epica sa, cel putin doua drumuri in literatura romana: drumul prozei fantastice si cel al epicii filozofice, dand el insusi modele in aceasta privinta. “Sarmanul Dionis” si “Avatarii faraonului Tla” raman doua prototipuri de literatura, in care se intalnesc si se unifica reprezentarile unui liric vizionar si incertitudinile unei firi meditative, darze in aspiratia ei de a gasi, cu pretul unor dureroase infrangeri, solutii in problemele esentiale ale existentei.