In acest volum postum, naratorii lui Denis Johnson sunt adesea blocati intr-un spatiu in timp ce-si spun povestile: masa din bucatarie, un centru de dezintoxicare sau chiar o inchisoare. Imaginile gonesc una dupa alta, umorul erupe, personajele vorbesc deschis despre sperantele si limitarile lor si in acest spatiu se produce un soi de alchimie, pe care o pot atinge doar cei mai buni dintre scriitori. Cititorul se simte purtat intr-o calatorie, desi nu paraseste niciodata spatiile minimale ale naratorului. Toate personajele lui Johnson au defecte, de care sunt cel putin semi-constienti. Unii dintre povestitori sunt criminali, si mai multi sunt alcoolici sau dependenti de droguri. Dar toti sunt profund umani si cititorul probabil ca se va recunoaste cate putin in fiecare dintre aceste povesti.