Între secolele al XVI-lea și al XVII-lea, marile puteri europene s-au luptat pentru hegemonie, cu ciocniri atât pe câmpul de luptă, cât și pe arena diplomatică. În această perioadă, Spania, Franța și Anglia au deținut succesiv supremația politică, ceea ce le-a determinat, la rândul lor, să se doteze cu instrumentele de stat pe care noua societate le cerea. Cele trei aspecte definitorii ale vechiului stat – activitatea militară, financiară și judiciară – erau încă prevalente în mentalitatea guvernamentală, dar noi preocupări, cum ar fi bunăstarea socială și educația, au început să își facă resimțită prezența în acest context.