Poezia Paulei Panfil este o delicata revedere a puterilor versului clasic. Atat universul imaginar (vis, pasare, curcubeu, ninsori, hieroglife, flori, mirare, azur, valuri, pustiu, ingeri, nectar, inima, lacrimi, greieri, femeie s.a.m.d), cat si sintaxa intima a textului (a nu se confunda cu cea gramaticala) sunt impreuna o pictura figurativa in cuvintele-pivot ale poeziei traditionale. Nu noutatea este imperativul acestor versuri, ci exprimarea vibranta a emotiei. Te bucuri sa o regasesti in poezie, ca de intalnirea cu un vechi si minunat prieten, despre care nu mai stiai nimic si care nu pare tulburat de trecerea vremii. Violenta realitatii ne-a indepartat la ani intuneric de acest mod „desuet” de traire care este emotia pura si simpla. Daca va e dor de o existenta filtrata prin aceasta lentila a lacrimii etimologic sincere, aveti in aceste pagini o lectura imbogatitoare. (Christian Craciun)