Inturnand viata reala in,, chingile” poemului, Aurora Ciuca este unul dintre putinii autori care scriu tocmai fiindca s-au indragostit de un succedaneu, pictura, pe care o practica incarcand-o de fragilitate si adevar deopotriva. Precum in poeziile-plimbari ale lui Apollinaire de odinioara (fiecare,, comemorarea unui eveniment din viata mea”, dupa marturisirea lui), cu precadere secventialul se cere citit aici, vazut si imaginat ca un (macro-) pictopoem in cautarea tuselor pe care numai existenta trecuta, cea din copilarie, sau cea promisa, dar neintamplata le pot adauga unui prezent devastat, maladiv, in acord cu lumea noastra in care, paradoxal, numai moartea ne mai ofera sentimentul securizarii. Tablouri rutiniere vs. stante de divinatie vs. stampe mistice… Nimic din toate acestea nu se asaza pentru totdeauna in simple rame, toate schiteaza treptele unei deveniri, unica autentica, intre mundan si transcendenta. Examinandu-si lucid constiinta si raportandu-se antitetic la ceilalti, poeta, rareori dialogand cu lumea, acorda mai multa greutate picturalului prin care gandul liber, evadand din canoanele arbitrar sociale, fluidizeaza distantele interumane. Efectul fluturelui ne demonstreaza ca frumusetea mai are si astazi, intr-adevar, capacitatea de a salva lumea. Livia IACOB