In acest volum, Olivier Boulnois propune o cheie de lectura originala in interpretarea operei filosofico-teologice a lui Johannes Duns Scotus (cca 1266-1308), prin prisma notiunii de caritate. Depasind nivelul pur teologic al analizei, ginditorul franciscan transforma aceasta notiune intr-un concept filosofic riguros care ii permite in acelasi timp sa masoare distanta ce separa diferitele tipuri posibile de teologie (naturala sau supranaturala) si sa fixeze raportul pe care il intretin cu domeniul filosofiei. Prin acest demers, Duns Scotus instaureaza astfel „era metafizicii ca ontoteologie”.