Oamenii acestia sunt cei pe care ea ii va cunoaste. Oamenii pentru care ea de pe acum incepe sa existe. Adevar confirmat, de altfel, de privirile atent scrutatoare ale femeilor adunate in statia de autobuz. Peste umerii lor, remarca o privire agera, patrunzatoare, masurand-o de sus in jos. Nu apuca sa puna piciorul pe ultima treapta a masinii si barbatul pasi in fata femeilor. Intre cincizeci si cinci si saizeci de ani, aprecie ea. Avea trasaturi aspre, nu lipsite de oarecare finete, asa cum se ghiceau sub tepii barbii nerase. Purta un suman de dimie candva neagra, acum parlita de soare si de timp, si opinci din piele de porc, roase de atata purtat. Trecu biciusca in stanga si ridica o palarie cam de aceeasi varsta cu sumanul:„Sa traiti, domnisoara doctor, si bine ati venit la noi!”Ii lua atat de repede geamantanul si sacosa, incat trebui sa le puna jos spre a strange, codindu-se, mana staruitor intinsa de Maria Cristina.Femeile adunate in statie se intoarsera surprinse, masurand-o cu un al doilea val de curiozitate, mai scrutatoare si pe mai multe game. De la cea de simpla constatare („Ca tare tanara-i!”) ori de nelipsita nuanta malitioasa („Asta inca nu-i mare doamna…”) la cea in definitiv justificata ingrijorare („O fi stiind la boli si la leacuri? Ca-i cruda…”).Maria Cristina zambi gandurilor ei mai invalmasite si zambi omului care-i iesise in intampinare.„Buna ziua, dar cine esti dumneata?”„Io sunt Gheorghe, vizitiu’ de la dispensaru’ nost’“, raspunse prietenos omul, conducand-o spre sareta trasa intr-o parte, la umbra, sub un mar salbatic.