Cu o buna orientare in literatura generala de specialitate, Simona Spiridon descrie viu si alert convingeri si practici culturale privite de unii cu rezerva sau chiar dispretuite, a caror persistenta da insa de gandit. Straina de un angajament personal in credintele evocate, marturia autoarei pastreaza o neutralitate indepartata de orice preferinta dogmatica, exclusivism sau exces. In spirit istoric si comparatist, ce aduce insa in fata cititorului analize nuantate, cartea propune, cu indrazneala juvenila dar masurata, o lectura personala a modalitatilor in care motivul cultural al nemuririi sufletului se difracta intr-o pozderie de naratiuni si doctrine privitoare la manifestarile particulare ale sufletelor disparutilor. Invitat sa le cheme la el acasa sau sa le astepte fara nerabdare – sugestie implicita, neimperativa –,cititorul nu va putea decat sa traga foloase din lectura acestui volum, ce se cere parcurs in tihna, cu atentie. Horia Lazar