Acest „Am invins” nu ar fi putut fi strigat cu atata convingere chiar si intre aceste coperti daca autoarea nu ar fi avut radacinile puternice, formate si crescute dupa, am putea spune, manualul nescris al unui bun-simt propriu generatiilor interbelice romanesti. Intoarcerea in vizita, acasa in Romania, dupa obtinerea cetateniei franceze, nu este una a fiului risipitor, ci este un moment cheie, care certifica folosirea din plin a talantilor intr-o lume straina si ostila, pe care autoarea a reusit sa o stapaneasca, impunandu-si profesionalismul si celelalte calitati, recastigandu-si treptat demnitatea, libertatea de actiune si prin urmare echilibrul interior. Cornelia Violeta POPESCU