“Cerul cenusiu se coboara, colinele ca o mare verdeAlearga in cute dupa cute pina departe, ascunzandu-si adancitura,Gropile in care se leagana gandurile nevestei –Barci, boante, practicePline de rochii si palarii si portelanuri si fiice casatorite.In vestibulul casei de piatraO perdea flutura de la fereastra deschisa,Licarind si revarsandu-se, o lumanare jalnica.Aceasta este limba mortului, adu-ti aminte, adu-ti aminte.Cat de departe e el acum, faptele luiIi stau in jur ca mobilele in salon, ca un decor.In vreme ce se strang palerile –Palerile mainilor si fetelor vecinilor,Palerile inalte ale irisilor plutitori.Zboara intru nimicnicie; adu-ti aminte de noi.Bancile goale ale memoriei privesc peste pietre,Fatade de marmura cu vene albastre, si borcane de marmelada cu narcise.Eatat de frumos aici sus; e un loc in care sa fie oprirea.”