… Ne nastem cu o sete de cunoastere care nu poate fi satisfacuta niciodata, oricat de mult am citi, oricat de multe am afla si orice descoperire miraculoasa am face. Trecem prin viata cu un gol care nu poate fi umplut de nicio stiinta, de nicio persoana, de niciun moment; e acolo mereu, adanc infipt in subconstientul nostru, ca un schelet cu ochi goi si intrebatori. Incercam sa umplem golul cu diferite experiente, fie mai bune, fie mai putin bune, insa sentimentul de goliciune si singuratate este mereu acolo, neclintit. Tipa ceva, insa mintea noastra constienta nu este in stare sa-l auda, iar ego-ul este speriat de ce ar putea fi in strigatul acela, asa ca ne distrage mereu atentia cu ceva de la el. Prin urmare, sta cuminte acolo in coltul lui, neclintit, pana cand il vom auzi cu adevarat. Pana cand ochii ni se deschid si vedem clar ceea ce era chiar in fata noastra, chiar in mijlocul fiintei noastre…