Traim intr-o epoca dominata de ideea autonomiei individuale, o autonomie care trebuie exercitata pe o piata planetara constituita dintr-un miriad de piete locale, nationale si globale, in care toate dimensiunile vietii individuale si sociale sint supuse potential schimbului, la valori exprimate in preturi. … Aceasta ideologie domina intreaga lume, chiar daca efectele penetrarii sale variaza puternic de la regiune la regiune. Ea e diseminata de prozeliti care cred ca au misiunea de a anunta noul mod de a fi om. Aceasta forma ideologica apartine puterii postsociale, postetatiste, extrem de concentrata, prin care elita globala a celor 1% conduce 99% din populatia insaracita a lumii.Exista doua politici normative care contracareaza in prezent ideologia autonomiei individualiste, posesive. Amindoua opereaza la nivel global, desi sint prezente in grade diferite in regiunile lumii. Cele doua politici normative la care ma refer sint drepturile omului si teologiile politice.Voi incepe prin a identifica problemele majore provocate de ascensiunea teologiilor politice la inceputul secolului XXI asupra drepturilor omului. Apoi aleg, dintr-un peisaj cuprinzator al analizelor teologice, acele tipuri de reflectii si practici care ar putea contribui la extinderea si adincirea canonului de politici ale drepturilor omului. In acest scop, introduc citeva distinctii cu consecinte semnificative: pe de o parte, intre tipurile diferite de teologii politice (pluraliste contra fundamentaliste, traditionaliste contra progresiste); pe de alta parte, intre doua discursuri si practici contrastante ale drepturilor omului (hegemonice si contra­hegemonice). Inchei cartea cu teza ca teologiile progresiste pot constitui o sursa de energie radicala pentru luptele contrahegemonice pentru drepturile omului.