Al patrulea volum din seria Vlad LupuIn incercarea de a afla mai multe despre enigmaticul Vlad Lupu, arheologul care dezgroapa – uneori la propriu – scheletele unui trecut nefast, Corina le ia interviuri altor doi membri ai cercului de umor absurd Parazitul prietenos: Olimpiu „Pilu” Pop si Gabi Ionescu.In tinerete, Pilu a fost prins si „reeducat” de Securitate, iar acum vorbeste despre sine la persoana a treia. Misiunea pe care a primit-o de la Vlad e simpla: sa iscodeasca activitatile Muzeului Judetean de Istorie din Brasov. Insa lucrurile se complica atunci cand ia sub aripa un copil al nimanui pe care il vaneaza si o ceea ce pare a fi o bine-facatoare occidentala extrem de excentrica.De cealalta parte, Gabi Ionescu s-a indepartat de tot ce inseamna Parazitul prietenos si nu isi aminteste cu prea mare bucurie de momentele petrecute cu Vlad. Certurile si neintelegerile au creat intre cei doi o prapastie greu de trecut. In plus, Gabi e absorbit de pasiunea pentru o femeie al carei trecut ciudat duce inspre crime petrecute in inima Africii.Dar niciunul dintre ei nu se asteapta la complotul de proportii pus in miscare de fortele oculte impotriva carora lupta. Pentru ca in scena apare Stotca, fost tortionar securist care cauta sa profite de pe urma unui proiect european de mare anvergura. Iar dezlegarea misterului e ascunsa in runele secuiesti pe care le descopera Vlad. „Un roman complet autonom, dar in acelasi timp incadrabil intr-un serial «politist», oferind o rafinata placere de lectura.” – Gabriela Adamesteanu„Arhitectura romanelor e aici cheia acestui echilibru: vocile care spun povestea o fac fragmentar, constant in raport cu stimulii momentelor prin care trec, si continuu in raport cu referinta la alteritate: fie ca e vorba de cercetarea unei doctorande de la o universitate din Budapesta, fie ca e vorba de personajul cel mai misterios (si care pare sa reprezinte punctul de articulare al tuturor perspectivelor si naratiunilor) care este Vlad Lupu. Totul se spune nu in raport cu un real care a avut loc (si care isi contine, chiar daca ascunse, sensurile), ci in raport cu conditiile spunerii: cuiva, cindva, dupa mecanismele simultan surprinzatoare si ineficiente ale memoriei si dupa tentatia, mereu in miscare, a interpretarii. Caius Dobrescu are de asemenea un ochi clinic perfect pentru cerintele si posibilitatile deschise atit de genul thriller-ului, cit si de ceea ce ar trebui sa contina o literatura care are mai mult decit ambitia inregistrarii incidentelor mizerabile ale vietii.” – Horea Poenar