In cartea de fata imi propun sa ofer o contributie la istoria platonismului alexandrin din Biserica crestina. Voi incerca sa schitez conditiile in care a aparut in doctrina lui Philon si a gnosticilor, sa descriu dezvoltarea sa deplina la Clement si la Origen, sa determin actiunea avuta asupra religiei si filozofiei pagane si, in concluzie, sa estimez valoarea rezultatelor sale, pentru a stabili, atat cat se poate, serviciile pe care le-a putut aduce atat Bisericii cat si omenirii.S-a sustinut ca alexandrinii sunt prea intelectuali si impiedica jocul emotiilor. Acesta este intr-adevar un defect al lor; in schimb, ei nu sunt efeminati. Tonul lor este stimulator si salutar. Modul in care folosesc Scriptura este deseori brutal si fantastic, dar nu are greselile Evului Mediu; este liber, lipsit de prejudecati si rezonabil in stradanie. Numai munca pe care a facut-o asupra textului Scripturii l-ar face pe Origen sa merite vesnica recunostinta. El si Clement, mai mult decat oricare altii, au fost cei care au scapat Biserica nu doar de noetianism, dar si de gnosticism, chiliasm si montanism, adica de paganism, senzualism si fanatism. In epoca aceea ei au zadarnicit puterea religiei stoice a omenescului, puterea agnosticismului epicureic si a spiritualismului platonic. Ei au incercat aproape de unii singuri sa impace revelatia lui Dumnezeu in Iisus cu mai vechea revelatie a lui Dumnezeu in Natura.Pe locul cel mai inalt dintre meritele lor trebuie sa asezam invatatura despre Paternitatea lui Dumnezeu. Poate ca in unele puncte au dat gres, dar erorile acestea, daca intr-adevar exista, trebuie sa fie tratate in spiritul din care au decurs. Doctrina lor este asociata, la Origen cel putin, cu idei pe care multi crestini se tem sa le dezvolte, desi ne sunt intiparite prin puterea Mantuitorului insusi. Ei au afirmat ca Cel Drept este Bun, putini fiind cei care au mai afirmat de atunci acest adevar, care este mai inalt si mai datator de viata decat oricare altul. Origen a adaugat ca bunatatea este izvorul tuturor lucrurilor existente; ca in toate stradaniile sufletului nostru trebuie sa tindem, prin Hristos, catre Cel ce este cel dintai Izvor al rascumpararii, precum si al tuturor celorlalte binecuvantari; ca va veni o vreme cand lucrarea mijlocirii si a mantuirii se va implini, cand Hristos va preda Biserica, Trupul Sau sfintit, Tatalui, pe care il vom vedea “fata catre fata”.Charles Bigg