Catedrala invocata de Vargas Llosa nu este locul sacru al reculegerii, in care sufletul isi gaseste linistea, refugiul solitar, impacarea. Ironic si paradoxal, acest nume il poarta o crasma mizera de la periferia Limei anilor ’60, cu mese schioape, cu fum de tigara si mirosuri grele, cu gesturi si vorbe obscene. Iata fundalul pe care se desfasoara conversatia celor doi protagonisti, proveniti din categorii sociale diferite, dar pe care ii revolta absurdul aceleiasi lumi in descompunere.„Daca ar trebui sa salvez din foc numai unul dintre romanele mele, acesta ar fi Conversatie la Catedrala“ declara Vargas Llosa. Dupa cum au subliniat criticii, prin aceasta carte a izbutit sa dea viata romanului total. La peste cincizeci de ani de la publicare, romanul sau are o arhitectura ampla si maretia unei catedrale.„Cu o ambitie demna de maestrii romanului secolului XIX precum Balzac, Dickens sau Galdos, insa cu o tehnica menita sa-l apropie de mostenitorii lui Flaubert si Henry James, Vargas Llosa a inceput un registru complet al realitatilor politice, sociale, economice si culturale din Peru.“ — The New York Times