Configuratii are, intre scrierile Ioanei Em. Petrescu, cea mai vizibila miza teoretica, exprimata cum este, „programatic”, explicit, din deschidere: dupa un prim capitol, intitulat ca o declaratie de principii (Poezia ca forma de cunoastere), capitolul al doilea se ocupa de Nivele configurative in construirea imaginii si contine o reflectie teoretica asupra subiectului, pe care capitolele urmatoare o vor relua si o vor ilustra. Punctul de plecare al acestei reflectii este dublu: unul, de ordinul poeticii istorice („suntem in fond contemporani cu «momentul originar» in care se nasc – prin licentele poetice de azi – locurile comune din limba romana a veacului al XXI-lea”), al doilea, de teorie a poeticului („tocmai impunind din interior realitatii tipare geometrizante independente de propria-i structura (deci de tiparele pe care le doreste, nu cele care ii sunt date, nu cele pe care le traieste in ritmurile sale biologice individuale), omul, care nu inceteaza sa fie natura, inceteaza totusi sa fie numai natura, pentru ca el are libertatea de a se juca de-a natura, creind asemenea ei…”).