Intr-o logica a maniheismului anticomunist, tema acestui volum ar fi desfiintarea brutala a Scolii Sociologice de la Bucuresti de catre regimul comunist romanesc. Nu este, insa, in natura istoriei sociale, sa opereze cu cadre tari si cu categorii binare, asa cum nu este intrinseca acesteia nici abordarea relativizanta sau revizuirea care opereaza cu maniheism in sens opus. Abordarea noastra isi propune sa inteleaga procesul istoric al destramarii unei Scoli stiintifice – si al unui domeniu, prin aprofundarea conditiilor socio-culturale relevante si strategiile prin care actorii istorici analizati au cautat sa dea sens precaritatii ivite in viata lor. Astfel, daca analizam mai indeaproape evolutiile postbelice romanesti, desfiintarea despre care vorbim a fost mai degraba un deznodamant. Anii 1944, 1946, 1948, Inregistreaza momente politice importante care au influentat viata grupurilor sociale, dar viata unei scoli stiintifice nu se judeca numai prin asemenea evenimente exterioare ei. Schimbarile de regim au un efect mediat, nu doar imediat. Ca fenomene suprastructurale, ele nu se produc asupra unor realitati altfel fixe, stabile, ci asupra unor realitati in transformare, unor structuri intermediare cu care se afla in raport de comunicare si influentare reciproca. Ca atare, se desfasoara inaintea noastra o intreaga panoplie de rezistente de ajustari, adaptari, conformari, reprimari, anihilari, ca posibile reactii care se concretizeaza la jonct iunea dintre contexte semnificative si strategie personala si de grup. (Zoltan Rostas, Ionut Butoi)