Prin Concert din muzica de Bach (1927), o noua literatura romana incepe printr-o afirmatie definitiva; sub ochii nostri se infaptuieste o mare fresca a vietii orasenesti, unde toate straturile sociale sunt reprezentate, de la acel Lica Trubadurul, crai de mahala, in care germineaza virtualitatile ascensiunilor fulgeratoare, si pana la printul Maxentiu, floarea de sera a unei rase istovite, intre care nimic nu-i lasat la o parte, nici intelectualitatea, nici senzualitatea, nici arta (cu gravele emotii ale concertului), nici fortele instinctuale, nici patologia, nici virtutile burgheze, nici feminismul, intr-un cuvant, nimic din tot ce constituie complexitatea unei vieti chinuite de atatea nevoi si aspiratii. In fata unei opere de arta, problema situarii paseste in primul plan. Concertul inseamna o deschidere de drum, iar prin viata intensa, puterea de analiza, intelectualitatea si chiar ordonanta compozitiei, literatura romana n-are ce-i pune deasupra. Eugen Lovinescu