Vladimir Streinu apartine unei valoroase generatii de critici literari care printr-o activitatea sustinuta au stabilit ceea ce ulterior s-a numit canonul literaturii romane. Cunoscuta sub numele de a treia generatie postmaioresciana, din aceasta echipa de tineri literati mai faceau parte Tudor Vianu, Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, G. Calinescu, nume care au dat studii fundamentale ale criticii romanesti. Figura extrem de activa in spatiul cultural romanesc, mai ales in perioada dintre cele doua razboaie, Vladimir Streinu (?) propune criticii sa se elibereze de psihologie si sociologie, pentru ca doar astfel opera de arta isi va etala propriul sistem de norme interpretative. Orice demers critic va fi axat pe surprinderea particularitatilor unui autor, pe `modul individualist de simtire al autorului`, pe `sonoritatea lui fundamentala`. Deschis nuantelor gindirii bergsoniene, el este convins de faptul ca orice discurs critic, indiferent de natura lui, nu poate surprinde inefabilul operei de arta; tot ceea ce poate face este sa aproximeze.