Fara indoiala, prefata unei carti de specialitate privind o ramura foarte importanta a productiei vegetale poate fi abordata dintr-o multitudine de unghiuri diferite. Astfel, numai despre aportul de proteine adus de ciuperci si despre insemnatatea acestora pentru om s-ar putea scrie pagini fara sa se intre in detalii. Astfel de informari exista insa, si ele nu sunt redate numai in publicatii tehnice ci si intr-o serie intreaga de reviste si alate publicatii cu orientare medico-naturista, ecologista, etc. Este unul dintre motivele care ma determina sa abordez un aspect mai putin dezbatut in cuvintele de introducere intr-un material strict tehnic. La fel cu cei mai multi dintre noi, cutreier de ani si ani pietele si magazinele alimentare. A fost o perioada cand faceam acest maraton in speranta de a gasi ceva de mancare dupa care s-a instalat alta perioada, ce continua inca, in care maratonul este impus de iluzia descoperirii unor produse mai ieftine si care sa aiba totusi o calitate care sa te lase sa sperii in continuare intr-un sfarsit din cauze naturale. Incerc sa-mi temperez imboldul de a va expune aici concluziile acestui marketing pe care fiecare dintre noi il face aproape zilnic pentru ca nu v-as spune nici o noutate. La urma urmelor, la ce reviriment in politica preturilor produselor alimentare ne-am putea astepta cand cea mai uriasa investitie anuala – infiintarea culturilor agricole – este lasata in seama celei mai sarace paturi sociale: taranimea? Formularile sterpe de tipul celor ce se targuie de lipsa formelor asociative in agricultura romanesca sunt ori crase expresii ale demagogiei ori zamisliri ale mintilor unor oameni ce invata agricultura din goana masinii (de serviciu). A existat in anii trecuti o timida, dar foarte utila pentru taran, subventionare directa a productiei agricole. Nu mai exista , in schimb exista si prinde din ce in ce mai mult contur spectrul sumbru al instruirii impozitului pe terenurile agricole. Sa doreasca oare cineva, cu atat ardoare, inceputul sfarsitului? Revenind, trebuie sa va dau si o veste buna legata chiar de subiectul cartii pe care tocmai ati deschis-o: fie ca este vorba de o mica piata de cartier fie ca ne aflam intru-un mare magazin, ciupercile nu mai lipsesc. Pe langa binecunoscutele ciuperci albe – Champignon – au aparut si se vand destul de bine si buretii pleurotus. Citind etichetele aplicate pe ambalaj veti constata ca producatorii sunt, in cele mai multe cazuri, intreprinzatori autohtoni. Nu turci, nu greci. Preturile sunt accesibile (aprox. 2 dolari/kg) daca ne gandim ca ciupercile, la noi, sunt inca un deliciu alimentar. Si nu in ultimul rand ca pretul carnii este dublu. Constructia unei ciupercarii, prepararea suportului, procurarea miceliului, insamantarea si toate operatiile de intretinere nu impun niste cheltuieli neglijabile dar care sunt totusi acceptabile pentru multe familii sau mici intreprinderi. Cu alte cuvinte aici este posibila demararea unei afaceri in domeniul agricol fara a mai astepta la infinit ajutor din partea statului. Nu de alta, dar s-ar putea sa nu vina si atunci vin turcii. Sau grecii, sau. .