Tesu Solomovici care a pregatit o carte interesanta (“Ce i-a spus evreul N. Steinhardt calugarului crestin N. Steinhardt, si viceversa”), stiind ca l-am cunoscut personal pe autorul “Jurnalului fericirii” mi-a solicitat o prefata. Tesu l-a citit pe Steinhardt dintr-un al unghiu de vedere. Dau curs acestei solicitari, desi n-arn trait in cercul lui de prieteni si nici el, surprinzatorul Nicu Steinhardt, cum ii ziceau prietenii, n-a frecventat prea mult cercul de intelectuali in care ma miseam eu.L-am cunoscut, in schimb, bine in si prin cartile lui. Am scris, cred, aproape despre toate si i-am facut, dupa disparitia lui, mai multe portrete. In clipa in care notez aceste ganduri, o tanara cercetatoare de la Institutul “G. Calinescu” pregateste o antologie de texte critice si moralistice (teologice) pentru seria de “Opere fundamentale”, acolo unde se afla marii scriitori romani, clasici si moderni. Ma gandesc sa fac acelasi lucru cu Petre Pandrea (mandarinul oltean fantast si turbulent, filosoful spiritului cobilitar) si Ion D. Sarbu (epistolierul si diaristul). Nota lor comuna este, cred, spiritul eretic (nu in inteles religios, ci politic si moral). Cat au trait, ei ~u fost marginalizati, inainte si dupa ce au tr.ecu! prm detentie, si opera lor a castigat greu atentia si pretuirea criticii estetice. N-o au, dupa opinia mea, nici azi in totalitate, asa cum s-ar cuveni… Nu corespund, probabil, “corectitudinii politice” actuale care, nu-i greu de observat, continua sa decida statutul scriitorilor vechi si noi. Pandrea si Ion D. Sirbu – oameni de stanga – sunt, din aceasta pricina, suspecti in ochii publicistilor, N. Steinhardt, nascut evreu si convertit in inchisoarea de la Jilava, sta mai bine prin religiozitatea lui, dar nici optiunea lui pentru ortodoxie nu multumeste pe toata lumea. Am auzit, cat timp traia, pe unii confrati care-l suspectau de ipocrizie si chiar de tradare. Moravuri si naravuri recurente in lumea noastra …