In peisajul literaturii romane, cu numerosi scriitori de nisa, atenti, prea atenti la miscarile imprevizibile ale modei si la cerintele pietei, preocupati doar de efectul imediat al cartilor lor, Nicolae Breban e o prezenta stingheritoare. El se arata a fi un calaret singuratic cu ochii atintiti la himera marii literaturi.Breban apartine speciei rarisime a celor care infrunta, transfigurati de o nobila sminteala, ridicolul si neincrederea, in numele unui ideal artistic inconfundabil: acela de a patrunde in taramul necunoscut al fiintei. (…)Retiparirea romanului Bunavestire este o initiativa indrazneata.Bunavestire este un punct de hotar in evolutia romanului romanesc. A spulberat fundamentele realismului traditional, intrucat a produs dovada ca romanul poate fiinta si fara preceptele constrangatoare ale verosimilului, fara respectul paralizant pentru determinari, cauzalitati si motivatii socio-psihologice. Prin ignorarea regulilor scriiturii romanesti si prin anularea distinctiilor autor-narator, narator-personaj, autor-personaj, Bunavestire reprezinta si o revolutie in plan stilistic. Dovedind ca omul e o fiinta imprevizibila, integral ambigua si de necuprins in statistici, formule si tipologii, Nicolae Breban si-a demonstrat totala lui incompatibilitate cu regimul comunist si, de altfel, cu orice regim care slobozeste in lume acele „termite ale reductiei” de care vorbea Kundera. (Eugen Negrici)