„…Cateva pagini ne fac sa gandim la primele carti ale lui Gorki, la acele povestiri unde misuna «drojdia societatii» si care sunt poate tot ceea ce-i mai bun in opera marelui scriitor. Totusi, trebuie retinut ca Panait Istrati, are pentru personajele sale o tandreta pe care Gorki n-a avut-o niciodata. Poeticul din povestirile lui Gorki se datoreste cadrului natural si nicidecum vagabonzilor zugraviti de el si despre care acest autor a spus – in mai multe ocazii – ca nu merita nicio simpatie.Prapaditii din Biroul de plasare – si Adrian Zografi este unul dintre ei – sunt mult mai umani. Nenorocirile nu-i inaspresc iremediabil. Daca au vicii, n-o fac din cinism; ei se lasa tarati de ele, nu le premediteaza.Si, nu-i un spectacol lipsit de maretie, faptul ca acest scriitor, dupa o viata din cele mai agitate si mai vagabonde din cate cunoastem, depanandu-si acum anii tineretii intr-o manastire din Carpati, unde lupta fara speranta cu tuberculoza – acest om a pastrat, in ciuda, unor resentimente legitime, increderea in om si in generozitatea funciara a inimii omenesti.” (J. B. Severac, La Revolution proletarienne, 10 mai 1933.)