In toate cele sapte aventuri transpar particularitati proprii poeziei. In primul rand, varietatea peisajului situat, de multe ori, la granita dintre real si fantastic. In al doilea rand, prezenta visului in structura fiecarei povestiri, caci doar in vis se pot petrece asemenea miracole. Datorita visului si visarii, Sindbad patrunde intr-o lume primordiala, necunoscuta, fabuloasa, extinzand zona cunoasterii cu reprezentari si entitati intuitive, create, neintalnite in universul cotidian. Lumea ca poveste isi deschide larg portile spre un univers miraculos, tot mai indepartat de perceptia noastra rationala si concreta. In al treilea rand, cantul constituie o componenta permanenta in alcatuirea materiei narative (vezi, indeosebi, lauta de aur a Urgelei, sunetele focului magic din palatul vrajitorului Barbel etc.). In lumea magica a lui Lesmian exista o relatie organica intre cantec si poveste. Inca de tanar, poetul a manifestat interes fata de traditia populara, mai concret, fata de viziunea si gandirea omului simplu. Nu intamplator recurge la balada, ca sursa de inspiratie, atat datorita ritmului (cantului), cat mai ales datorita cadrului mitologic, care face posibila punerea in valoare a fanteziei poetice. Balada permite deformari si miracole, care, in lumea reala, nu se pot petrece. Ca urmare, poetul invoca spiritul baladei pentru a-l umple cu produsul unei fantezii de-a dreptul halucinante, din care, dincolo de forta imaginativa, transpar o anumita filozofie si atitudine. Toti criticii sunt de acord ca balada este doar un pretext, cadrul necesar pentru construirea propriei viziuni. In traditia europeana, balada este cantata, se caracterizeaza nu doar prin poveste, ci si prin ritm si muzicalitate. Pentru Lesmian, cantecul este sinonim cu poezia. Poezia are un rol privilegiat in perceperea realitatii, restabilind legatura pierduta cu lumea concreta, individuala. Un element important in poezie il detine ritmul, care, dincolo de a fi un procedeu de constructie, reprezinta si un mod de a vedea lumea.